Holodeck

“Sunt spiritual bolnav, boala de plămâni este doar o revărsare-peste-margini a bolii mele spirituale.” (Kafka)

Kafka trebuia să fie un om fragil fizic, în pericol de dematerializare. Nici nu putea fi altfel. Spiritul arzător şi bolnav nu putea face decât cenuşă din trupul lui. Mulţi explică stilul său literar prin boala sa. Nimic mai banal decât aceste explicaţii, nimic mai obtuz. O perspectivă biologică nu poate explica greaţa existenţialistă. Psihanaliştii aceştia nu pot să vadă şi o cauzalitate mental-fizic? Boala a venit mult pe urmă, după ce el era distrus ca persoană, ca un fel de subliniere redundantă a dezastrului de a fi om şi conştient de aceasta într-o lume de umbre.

“Copiii sunt siniştri, când le umpli cuvintele şi intenţiile cu ceea ce ştiu oamenii mari. Când o asemenea făptură de 4 ani, care pare să-ţi stea în faţă pentru nimic altceva decât ca să te sărute şi să te strângă în braţe, şi care mai e şi puternică precum un ursuleţ, şi chiar cam durdulie, îşi dă deodată drumul împotriva ta şi când cele două surioare o mai şi ajută din dreapta şi din stânga şi tu nu ai în spate decât malul râului, iar prietenosul tată al copiilor, el însuşi parcă un copil, şi blânda, frumoasa mamă, şi ea durdulie (cu căruciorul celui de-al patrulea), le surâd amândoi din depărtare şi nu vor deloc să te ajute, atunci aproape că ai ajuns la capăt şi ţi-ar fi de-a dreptul cu neputinţă să mai vezi o cale de salvare. Nişte copii avându-şi raţiunea lor sau bănuind-o, au vrut cu tot dinadinsul să mă arunce în apă, fără vreun motiv anume, poate pentru că mă socoteau un om de prisos…”

(Kafka – Scrisori către Milena)

Cum se face că întotdeauna oamenii înzestraţi cu prea mult spirit au senzaţia copleşitoare că nu merită să trăiască? Dreptul de a trăi pare să le fie dat celor instinctuali, durduliilor veseli şi cruzi care te împing în râu. Lumea e a lor iar intelectualii sunt călătorii fără bilet, impostorii vieţii. Abia toleraţi.