Holodeck

Ce a fost:
De mică a fost ignorată și împinsă de colo colo, dată la o parte. Părinții aveau altceva mai bun de făcut, cum ar fi să se certe. Când ea voia să spună ceva, să povestească, să cânte, era somată să tacă naibii din gură. Că vorbește prea mult. Nu și-a dezvoltat nici o abilitate cognitivă, nimeni nu a stat să se uite la ea ca la o persoană, nimeni nu s-a întrebat dacă are și ea un talent sau o vocație. Au dat-o la școala din spatele blocului, care o fi fost aia, au țipat la ea să își facă lecțiile dar nimeni nu a încercat să învețe cu ea – părinții nu înțelegeau nimic din programa școlară.

A crescut ca o buruiană printre frați și surori într-un apartament proletar înghesuit, nevoită să iasă la joacă afară, în fața blocului, unde alte buruieni alungate din casă făcuseră o gașcă. Au primit-o și pe ea. Au învățat-o să se îmbrace, să se machieze, să se gândească la băieți – unicul scop al vieții unei fete. Să se viseze mireasă și fotomodelă. Singura școală din viața ei au fost vecinele de bloc care i-au băgat în cap principiile lor sănătoase pe când spărgeau semințe pe bara de covoare sau pe gărduleț. La început era mică și credea tot ce i se spunea, prelua necritic de la ele orice sfat de viață. Pe urmă a crescut mare și a căpătat vechime în grup, acum ea le instruiește pe fetițele nou venite în gașcă cum să se machieze și care sunt hainele cele mai stilate, acum ea are păreri și le susține cu vocea tare, se ceartă și își impune personalitatea.

Ce este:
Are 13-14 ani și e plină de personalitate. E bronzată artificial, are o culoare ciocolatie pe toată fața, buzele rujate ciclam, un maieu care lasă burtica goală și pantaloni mulați bine de tot. În picioare are șlapi. Părul ei a fost abuzat în toate felurile posibile, șamponat, îmbălsămat, vopsit, periat, îmbigudiat, arată vâlvoi și strălucitor – dar se justifică grija asta, doar reclamele spun că părul singur e magnet de băieți. Are cercei uriași și rotunzi, unghii false. Are tupeu, adică țipă, vociferează, are păreri de neschimbat, încăpățânări, nu cedează niciodată, nu înțelege ce e aia argument. Se consideră foarte inteligentă pentru că nu se lasă convinsă de nimic. Tot cum vrea ea face.

E nervoșică mereu și asta arată că are personalitate. În cele mai luminoase cazuri e doar bosumflată. Nimeni nu o mulțumește, nimic nu îi e pe plac. Părinții că nu îi iau hăinuțe și ce mai vrea ea, profii la școală că o plictisesc, iubitele din gașca ei că îi fac concurență. Se comportă de parcă lumea întreagă i-a greșit cu ceva și trebuie să o împace. Dar lumea nu își trimite reprezentanții la ea cu scuze și asta o enervează și mai tare.

Bosumflăciunea sa umblă cu iubitele la mall sau prin magazine și râde de orice e mai ciudat sau original – asta e dovada ei supremă de spirit și inteligență. Să râdă de oricine se îmbracă altfel decât ea sau are vreo ocupație din pasiune, de pildă dacă vede vreun fotograf amator, un om jucând badminton în parc, un altul cântând la chitară, o apucă accese de râs disprețuitor. Ce ratați! Ea în schimb este foarte împlinită: se îmbracă ca o regină a stilului și își folosește timpul inteligent bătând mallurile. Nu are bani și, când are acolo câțiva, răscolește tot magazinul căutând bijuteria perfectă de plastic și de doi lei. Ea nu se lasă călcată în picioare, ea trebuie servită ca o regină. Ar fura dacă se poate dar totuși se ferește pentru că a văzut ea ce a pățit o vecină care a încercat.

Are un băiat cu care umblă, nu e chiar prieten, dar pierde timpul și cu el. Așa trebuie. Se tachinează, se împing, fug unul după altul pe stradă, prin magazine, țipă la el și îl ceartă iar el nu se lasă mai prejos. Când îi văd intrând, vânzătorii sunt cuprinși de o greață maximă. Dar ea nu vede nimic din ce nu îi convine. Ea nu acceptă criticile, nici nu există critici întemeiate, există doar invidie imensă la adresa ei. Se plictisește groaznic cu ăla, nici măcar nu are bani să o scoată la un suc, la un cinema, dar nu îl poate elibera din funcție până nu găsește înlocuitor pentru el, doar nu o să fie ea singura fără prieten din gașca ei.

A văzut toate filmele de doi lei și romantice, a citit toate revistele de frumusețe, știe tot despre băieți. A învățat psihologia seducției și a manipulării, are în cap toate etapele precise: întâi e foarte drăguță cu el, apoi cum vede la el un semn de interes trebuie să se prefacă indiferentă și rece, eventual să îl amenințe cu despărțirea ca să înfrângă în el orice semn de personalitate. Băieții trebuie să înțeleagă din start cine e șefa altfel și-o iau în cap rău de tot. Nu trebuie să îi permită nimic cât e prietenul ei, nici o distracție solitară, nici un meci cu băieții, ea trebuie să aprobe orice evadare. Trebuie să fie mereu supărată și jignită de ceva ca el să se simtă vinovat. Așa se stăpânesc băieții. A învățat psihologia asta de doi bani de la alte fete sau vecine și a memorizat-o cu mai multă fervoare decât a memorizat vreodată manualul de istorie pe care nici nu l-a deschis.

Visează și ea ca tot omul. Ce anume? Ceva difuz, de neprecizat, nu o meserie, nu un prieten, ci o anumită stare a universului în care ea e o frumoasă și o prințesă și toți dar absolut toți se pleacă la pământ în fața ei. Stăpâna absolută a lumii, prințesa în rochie de mireasă, când va fi mare ea va fi celebră și pe toate coperțile de reviste. Nu are nici un plan precis cum o să ajungă acolo, știe doar că asta vrea și nu o interesează cum. Și da, vrea un prieten mai matur, cu o mașină neagră, mare, cu interior tapițat cu piele crem – dovada ultimă a bunului gust. Se vede cu ochii minții coborând din mașina aia uriașă chiar în fața blocului, în fața gărdulețului unde stau vecinele ei bârfind printre coji de semințe. Și toate cască gura la ea și mor de invidie.

Ce va fi:
S-a mutat cu al 5-lea prieten în camera lui, în aceeași casă cu părinții lui și frații. Băiatul o ignoră suveran și, deși șomer, nu dă pe acasă decât seara. El stă cu băieții în casele de pariuri și se uită la meciuri, bea bere și pariază ajutorul de șomaj în timp ce ea, acasă, se ceartă cu soacra viitoare și bea cafele. Apoi iese în scara blocului și discută cu vecinele. Uneori face curat prin casă de gura soacrei. Nuntă nu a fost și nici nu va avea pentru că nu sunt bani. Când va câștiga el la pariuri, dacă va câștiga vreodată, o să își ia o plasmă. Socrii ei, ca și părinții ei altădată, o ignoră suveran, ea e cantitate neglijabilă în casă. Nu ea decide la ce să se uite la televizor sau ce să se gătească. Încă are personalitate, încă țipă și se bosumflă. E plină de venin și nemulțumiri. Prietenul o evită toată ziua, nu o atinge niciodată, nu stă lângă ea la masă, nici un sărut nu îi scapă întâmplător, doar seara îi acordă puțina atenție necesară înainte de somn. E misogin și știe el că fetele sunt proaste dar nu i-o zice chiar în față pentru că altfel ar lua-o în freză de la ea. Și oricum are nevoie de bunăvoința ei ca să mai împrumute bani pentru pariuri.

S-a angajat vânzătoare undeva cu jumătate de normă, primește pe hârtie salariul minim pe economie și restul în mână. Visează încă dar mai realist, acum înțelege și ea că nu va ajunge prințesă celebră peste noapte, mai e nevoie de oarece efort. De pildă e nevoie să își facă operație estetică sau măcar niște silicoane, e nevoie de niște farduri mai bune, de niște hăinuțe mai scumpe. Trebuie să nimerească ea combinația perfectă de haine/machiaj/personalitate pentru a fi perfectă și atunci lumea se va deschide în fața ei ca un seif plin de comori. Fericirea o așteaptă după colț, trebuie ea să încerce toate combinațiile posibile de machiaj și hăinuțe iar asta ia timp. Dar nu se descurajează.

O ființă aruncată la gunoi de mică, o fată fără conștiință de sine, folosită de toți, disprețuită de toți, înrăită, coborâtă la un stadiu inferior de conștiență umană, aproape de animalitate, un monstru cu chip uman, fără salvare. Niciodată nu a visat ceva din proprie inițiativă, niciodată nu și-a pus întrebări, nu știe nimic despre lumea în care trăiește, nu înțelege mai mult decât o râmă, nu a deschis niciodată o carte. A fost condamnată la viața asta din prima secundă de viață, nu putea să ajungă altcineva când părinții ei erau cum erau. Toată viața ei a fost supărată și nervoasă fără să înțeleagă de ce, în fond rănită mortal de lipsa asta de iubire a părinților întâmplători care au născut-o și nu au știut ce să mai facă cu ea. Pentru că părinții ei erau ca ea, fix același gen de oameni apropiați de animalitate. Și ea își dorește copii, desigur, pe care nu îi va iubi, desigur, pentru că nu știe ea ce e aia, nimeni nu a învățat-o vreodată. Și durerea existenței de copil-buruiană-crescut-pe-lângă bloc se va propaga din mamă în fiică la nesfârșit și nu există ieșire din lanțul ăsta de ură și egoism incult, din groapa asta în care milioane de ființe ca ea se zbat și pier fără să vadă vreodată cerul înstelat.