Azi suntem atât de convinși de maleficitatea comunismului încât nici nu ne îndoim că în viitor el nu se va mai repeta în țara noastră. S-a suferit prea mult.  Iar cei născuți după `89 care habar n-au despre suferința aceasta uriașă sunt puși la punct repede și fără drept de apel: ce știu ei? Dar peste 30 de ani ei vor fi singurii care contează, atunci când decizia politică va fi în mâinile lor și nici un bătrân să îi sâsâie cand vor să zică și ei ceva despre comunism.

Va mai fi comunism atunci?

Comunismul, atunci când nu este adus cadou de o armată invadatoare, se naște din lupta de clasă, din conflictul între bogați și săraci. Iar existența acestui conflict în ziua de mâine depinde de ce facem noi chiar acum.

Există azi conflict de clasă? Nu prea. Avem oameni obscen de bogați și oameni înfiorător de săraci dar între ei nu există invidia otrăvită care să hrănească conflictul de clasă. Pentru  că bogații noștri sunt niște tipi în majoritatea lor vulgari, proști și fuduli, inocenți aproape în prostia lor. Da, conduc ca niște cizme, da, mituiesc judecătorii, da, se zbat să apară în tabloide, dar altfel nu pot fi invidiați în nici un fel. Nimeni nu invidiază prostia și josnicia oricâți bani ar avea ea. Pentru noii îmbogățiți încă mai contează că au bani, și-i scot demonstrativ din buzunare, îi arată, sunt înduioșători în bucuria asta  de a fi bogat. Deci nesiguri pe bogăția lor dacă trebuie să o arate, nesiguri că o merită, nesiguri că nu va pleca imediat așa cum a venit.

Oamenii săraci de azi au cel puțin mândria că nu sunt stupizi și asta e destul ca să nu îi urască pe nenoriciții cu bani. Doar că este un proces care s-a mai repetat în istoria noastră. Pe la 1900 exista o generație de noi îmbogățiți formată din vechili și comersanți, oameni inculți treziți peste noapte cu mulți bani și cu putere în mână. Nobilimea de pe vremea aceea îi privea cu milă și un ușor dezgust (deși tocmai din furtul nobilimii făcuseră ei averi) – Tănase Scatiul e prototipul lor ideal. Ei bine, peste 2-3 generații, copiii acestor vechili erau ființe rafinate și boeme, intelectuali și artiști. Pentru că banul are proprietatea asta îngrozitoare că te transformă într-un om de gust (citat aproximativ din Dostoievski).

Cum va arăta România peste 50-80 de ani? Fii vechililor de azi vor fi fost educați  în licee și școli particulare unde vor fi învățat mai mult decât materia obligatorie tot mai puțină și subțire, vor ști să cânte la pian, să picteze, vor avea gusturi și cultură, vor avea simț estetic. Iar fii intelectualilor de azi vor fi fost educați în școlile publice după o programă alcătuită în bătaie de joc fără științe sau umanioare, doar matematică, română, informatică  și religie (că doar astea contează la final, nu?) – ei vor fi barbarii de mâine. Nu  pentru că ar fi proști sau leneși, ci pentru că sărăcia lor nu le va permite accesul la singura educație care mai merită acest nume.  Și atunci când ești barbar și sărac normal că  îl urăști pe nobilul educat și cult tocmai pentru că ți-e superior și asta nu i-o mai poți ierta.  Conflictul de clasă se va deschide iar ca o rană veche necicatrizată.

Tipii ăia care iau decizii azi prin ministere, politrucii, văd în educație  o chestie strict instrumentală, necesară doar anumitor scopuri precise. De exemplu să  poți scrie cât de cât două fraze, să te semnezi (că nu e frumos să te semnezi punând degetul), să bați la calculator, să aduni în excel niște coloane și gata. Pentru asta e educația, nu? Să te ajute să nu mori de foame în marile orașe. Dar asta e educație bună doar pentru hamalii din port. Educația asta nu te salvează de exploatare, nu te învață curajul, gândirea liberă, independența morală. Deci vei fi sclav pe viață oricui va întinde mâna să te ia.

Și pe când oamenii vor coborî tot mai jos în umanitatea lor, decăzând  în prostie și alcool, nobilimea viitoare va sta prin cafenele și va recita poezii în fum de țigare, va vorbi în latină sau greacă veche despre chestii perfect inutile și esoterice dar superbe, insuportabil de frumoși și de blazați,  iar muncitorii se vor uita cu ură la ei prin ferestre de departe.  Și un alt Marx se va ridica atunci să acuze prăpastia de netrecut între clasele sociale, adica dintre brute si gentlemeni.