Când ne revoltăm pentru alegerile unui om cu comportament de turmă (că votează cu x în loc de y, că stă la cârciumă în loc să citească o carte, etc..) noi de fapt ne revoltăm că a fost influențat de anumiți factori nocivi. Bunul idealist în descendența lui Rousseau gândește că dacă omul pierdut azi ar fi fost influențat ieri de factorii pozitivi, atunci el era azi un om de valoare, muncitor și educat. Dar bunul idealist și pedagog nu vede problema reală: că omul acela a fost influențat și este influențabil, că tot ceea ce face el, fie bun fie rău, este întâmplător – un simplu efect al circumstanțelor.

Când ne revoltăm pe prejudecățile unui om noi ne revoltăm în fapt că nu i-am trecut prejudecățile noastre, mult mai bune și mai sănătoase, că altcineva ne-a luat-o înainte și a arat acel creier. Ne e ciudă că am fost întrecuți, asta e tot. Un musulman care își vede soția ca pe un obiect și o snopește în bătaie nu este cu nimic mai rău decât un occidental care crede cu tărie în feminism pentru că a urmat un curs de gen la facultate. Amândoi au fost influențați de cultura lor, amândoi fac fapte morale sau imorale absolut întâmplător pentru că așa au fost învățați și bătuți la cap.

Chestia asta pare că le dă apă la moară postmoderniștilor: ei spun că nu există acte morale sau imorale, ci doar diferite perspective culturale. Dar nu e chiar așa. Un criminal rămâne un criminal chiar dacă în cultura lui omuciderea este acceptabilă. Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem mereu este dacă un om a aderat la anumite valori pentru că s-a gândit la ele în abstracție de orice cultură sau doar a urmat mulțimea ca un orb?
Pentru că orice act făcut fără gândire proprie este lipsit de valoare morală indiferent de la ce cultură se revendică. Credinciosul ortodox care dă coate în jur ca să ajungă la moaștele sfinte este la fel de imoral ca teroristul taliban care pune bombe în numele lui Allah. Amândoi nu știu ce fac, amândoi urmează mulțimea oarbă. Culturile în sine nu pot fi clasificate din punct de vedere moral dar oamenii da. Nu ești moral pentru că te-ai născut într-o anumită țară, religie și cultură. Ești moral dacă ești liber când gândești.

Desigur, utilitarist vorbind, este mai benefic pentru o societate să fie liberă și educată decât să trăiască în dictatură și ignoranță. Dar la un nivel uman și absolut, nu contează dacă cetățenii unei țări sunt niște sclavi educați sau niște sclavi mitocani. Iar dacă oamenii fac fapte dezgustătoare în numele culturii tale asta nu înseamnă că ea e de vină (cel puțin nu din cauza asta neapărat), ci doar că ei nu sunt demni de ea.

Raskolnikov intuise de mult că societatea se împarte în sclavi și oameni liberi dar nu știa unde să se uite după libertate. S-a uitat la puterea politică și de aici greșeala lui – crima. Dar un om cu putere politică nu este liber: politicianul care fură bani nu este mai liber decât cetățenii furați de el tocmai pentru că nu se poate opri din furt, pentru că nu poate refuza ispita.

Raskolnikov era cu adevărat un om liber dar nu o știa. Era liber când făcea gesturi nobile, când salva oamenii din flăcări sau de la înec pentru că nu putea altfel, i s-ar fi făcut greață de sine însuși dacă ar fi întors capul în altă parte când cineva striga după ajutor. El vedea însă în asta o altă manifestare a sclaviei, adică vezi bine și el era sclavul moralei comune dacă nu se putea împiedica să o asculte. Dar tocmai că el avea alte motive să fie un erou moral, el nu avea vanitatea oamenilor de rând care fac fapte mărețe doar când au public și pentru aplauze, el sărea în foc pentru că nu putea altfel, pentru că umanitatea din el era prea copleșitoare. El ajuta oameni și când nu avea spectatori, oamenii comuni nu ar fi făcut-o. Morala lor nu era a lor cu adevărat, ei doar o mimau pe când el o simțea. Ei erau sclavii și el era omul liber dar a înțeles asta prea târziu.

Cel mai idealist filosof a fost Kant când și-a contruit etica în întregime pe rațiune, el presupunea că oamenii pot și trebuie să gândească singuri, e atât de simplu, atât de firesc…. Etica lui Kant era pentru oamenii liberi. Dar cum construiești o etică pentru sclavi? Au nevoie sclavii de o etică? Sau doar de pedagogi aspri cu nuiele?