În ultimul număr din Dilema dl Pleşu abordează acest subiect spinos şi o face, cum altfel se putea?, pledând pentru religie. Argumentul principal al articolului este că studiul religiei înseamnă cultură. Vrem noi să atacăm cultura? Oprim accesul la un anumit gen de informaţie doar pentru că nu ne convine mesajul? Un alt argument secundar era ideea că oricum copiii nu pot gândi liber la 10 ani, ce alegere liberă le lăsăm interzicând orele de religie? Nu poate fi vorba de alegere la vârsta lor!

Notă introductivă: Mulţi intelectuali români de elită apără religia din cauză că ei înşişi sunt creştini şi se simt oarecum obligaţi să o facă. Confuzia pe care o fac ei este între atacarea religiei instituţionalizate şi atacarea credinţei creştine. Prin articolele lor ei îşi proclamă şi apără credinţa dar această apărare devine un atac subtil împotriva celor care îşi cer dreptul de a nu fi îndoctrinaţi. Există o diferenţă vizibilă între a spune Credo şi a spune: este imperativ ca şi voi să aflaţi despre credinţă. Varianta a doua este misionară. Dar este misionarismul o trăsătură esenţială a creştinismului? Când misionarii s-au dus în Africa şi Asia, spaimele lor erau că uite, există oameni care nu au aflat de creştinism! Oamenii ăştia nu o să se mântuiască! Scopul lor era să informeze în primul rând. Scopul religiei în şcolile româneşti nu poate fi unul misionar pentru că oricum oamenii ştiu despre creştinism. Nu trăim în deşert.

Religia în şcoli nu este cultură. Din păcate. Dacă era să fie cultură s-ar fi chemat istoria religiilor şi se putea preda doar la liceu (pentru că doar acolo există capacitatea intelectuală necesară) şi ar fi conţinut şi doctrinele menţionate de dl. Pleşu în articolul dânsului. Exerciţiu imaginativ: să facem pentru 5 minute istoria religiilor materie obligatorie în şcoli; rezultate: mii de proteste de la părinţii indignaţi. „copilul meu învaţă şi aşa prea mult! La ce îi trebuie asta?” – sau: „de ce să înveţe despre budhism? La ce îi trebuie? Vreţi să îl convertiţi la păgânism din liceu?!!!”. Astfel de reacţii sunt foarte plauzibile – prima pentru că oamenii nu percep şcoala ca pe o sursă de cultură. La şcoală înveţi ce îţi trebuie pt BAC, restul nu contează. A doua reacţie spune ceva foarte important despre mentalitatea comună tuturor: chiar şi simpla informare detaşată despre o altă religie este percepută ca o convertire! Conţinutul intelectual al unei religii nu este un conţinut rece, nu sunt legile gravitaţiei învăţate acolo, e un conţinut etic şi imperativ, el cere să fie urmat. Conţinutul intelectual al religiei este întotdeauna o poruncă. Idiosincraziile faţă de alte religii arată clar că da, şi religia creştină e o formă de îndoctrinare, dacă se predă în şcoli. Dar ea e doctrina tuturor şi aşa nu se mai observă.

A doua variantă culturală: la clasele mici să se predea (tot obligatoriu, normal) istoria creştinismului. Spre deosebire de religie, ar fi vorba doar de informare, fără imperative şi norme. Este posibil? Da, desigur. Dar la nivel uman, niciodată. Doar dacă profesorii ar fi nişte istorici atei şi detaşaţi de problemă. Niciodată preoţi. Lucrul cel mai ciudat şi aproape hilar este că oamenii care discută despre obligativitatea religiei în şcoli şi au tot felul de păreri nu au fost niciodată la o oră de religie. Nu au încercat-o din băncile de elevi pe pielea lor. Ei au peste 30 de ani, au făcut şcoala în comunism, nu au apucat aşa ceva. Când militează pentru religia în şcoli ei militează pentru un model abstract imaginar, o imagine idilică a unui părinte cu barba albă care le spune copiiilor poveşti despre Iisus şi le explică pe înţelesul lor minunile. OK. Reality check. De-a lungul carierei mele şcolare am avut vreo 4-5 profesori de religie, doi din ei erau foarte OK ca oameni, inteligenţi, unul era şi un teolog de înaltă clasă, dar toţi, absolut toţi predau aceeaşi chestie insipidă şi repetitivă. Înalta ţinută intelectuală nu îl împiedica pe teolog să dicteze crezul şi să ne asculte din el. Dictare erau majoritatea orelor. Notele se puneau pe recitarea rugaciunilor. Discuţii? Da, sigur, dacă voiai să afli ceva nou despre sfinţi. Dar niciodată nu erai lăsat să chestionezi fundamentele credinţei sau să întrebi ceva mai filosofic. Preotul intra în clasă ca în biserică, nu încerca să ne convingă de nimic, noi eram deja convertiţi în ochii lui, nici nu se punea problema să ne punem întrebări împreună. Programa şcolară nu se schimba cu cât înaintam în ani: în clasa a 7-a se dictau aceleaşi chestii ca în clasa a 8-a. Abia la liceu e am scăpat de orele de plictiseală.

The point is: la orele de religie se face orice altceva decât cultură. Îndoctrinare,da, câtă cuprinde, tocmai pt că nu ai voie să chestionezi fundamentele, şi în plus plictiseală. Preoţii nu încearcă să convingă elevii cu poveşti şi să le apropie credinţa. Convingerea elevului e asumată din start. Îndoctrinarea vine pe altă cale, a autorităţii didactice: dacă nu reciţi Crezul pentru că ai alte convingeri, oare ce notă primeşti? Oare 10? Sau dacă nu ai convingeri deloc dar nici nu ştii ce să crezi? Nu reciţi, nu primeşti note bune – asta e ora de religie. Şi prin alte convingeri nu înţeleg: eşti musulman, stai acasă, ci…. poate nu te convinge prea tare poezia aia? Dar dacă eşti copil nu îţi faci probleme din astea: normal că îi spui poezia! Normal că îi reciţi ce vrea el şi pe urmă fugi să te joci.
Celălalt argument este şi mai şubred. Da, copiii nu gândesc singuri în şcoala primară şi gimnaziu, da, nu au capacitatea mentală ca să aleagă ceva. Atunci, de ce nu amâni alegerea până când o să poată? De ce să le copleşeşti mintea cu informaţii dintr-un singur punct de vedere? Liberul arbitru nu se va manifesta aşa niciodată dacă e sufocat din copilărie. Publicitarii au un slogan: „Get them while they’re young” – şi se referă la fidelitatea faţă de brand. Dacă ai câştigat fidelitatea unui copil faţă de brandul tău, o va avea şi ca adult. E imoral să speli creierele de copii cu reclame, nu avem nici unul îndoieli cu privire la asta, dar să îi speli creierul cu religie….ei, aici avem îndoieli. În fond, e pentru o cauză nobilă.

De ce este pasată responsabilitatea creştinării pe spinarea şcolii? De ce să afle un copil despre creştinism din şcoală? Dacă te gândeşti bine, e absurd. Are şi el o familie, nu? Doar nu trăieşte într-un vid de agnosticism, familia aia are şi ea păreri religioase. „da, dar vezi, familia…familiile de azi nu mai au timp să se ocupe de copii, nu le mai spun ce este necesar…şi atunci şcoala…” da, nu au timp, dar e vina lor. Să se ocupe. Nu poţi să arunci nişte copii în lume şi pe urmă să laşi educaţia lor pe seama şcolii exclusiv. Este o iresponsabilitate criminală. Familiile lasă educaţia morală pe seama şcolii şi asta este mult mai grav dar nimeni pănă acum nu a pledat pentru obligativitatea orelor de etică în şcoli, nici măcar ca un curs opţional nu se vorbeşte de ele. Sunt multe lucruri pe care familia modernă nu ştie să le comunice copiiilor moderni dar ei vor să salveze numai şi numai religia! Ciudat. Poate să se ducă de râpă politeţea, morala, respectul şi vocabularul – toate astea se învăţau în familie nu de mult – dar să salvăm religia! Pereat mundi salvemus religio. Şi la finalul şcolii vom avea nişte absolvenţi care înjură, se îmbâncesc, fură ocazinal, intimidează emoţional pe cei mai slabi dar au cruci la gât! Dar se închină! Asta e o mare uşurare pt noi toţi, înseamnă că nici după moarte nu vom scăpa de ei pt că şi ei se vor mântui.

Poate aspectul cel mai deranjat din această discuţie este intervenţia intelectualilor în favoarea religiei, atitudinea asta de copil oropsit, trebuie să o ajutăm sărăcuţa! Dar ea nu are nevoie de ajutor. Religia este impusă şi predată prin intimidare, are în spate o armată de preoţi care pot să te intimideze până în iad dacă nu faci ca ei. Domnilor intelectuali, nu religia este cenuşăreasa programei şcolare, ci teoria evoluţionistă. Măcar dvs o înţelegeţi şi o cunoaşteţi. Poate că cei care au scos-o din programa şcolară erau nişte ignoranţi dar voi, voi care o ştiaţi de ce aţi tăcut? Există oare laşitate mai mare? Să te ridici în corul de voci care oricum slăvesc religia, vocea ta să se piardă printre alte mii, şi să taci despre cele pe care le ştii? Teoria evoluţionistă a fost alungată ca o muscă pentru că unii au crezut că ea nu convine ideologiei oficiale. În alte vremuri asta s-ar fi numit cenzură, azi se numeşte comprimarea programei de BAC. Dar tot cenzură e. De ce nu au scos botanica cu totul sau, ştiu eu, psihologia? Pentru că ele nu se împotriveau cel puţin superficial religiei. Au scos-o şi intelectualii au tăcut. Domnilor intelectuali, dumneavoastră aţi fost mereu o minoritate, ştiţi cum este să fii oprimat şi ignorat, să îţi fie călcate drepturile în picioare, cum aţi putut tocmai voi să nu vedeţi cine era minoritatea aici?!!

Există un pasaj în Jurnalul Fericirii, în care Steinhardt (răspunzându-i lui Noica peste ani) spune ceva de genul: chiar dacă o tiranie impune o măsură cu care tu erai de acord înainte, eşti dator să i te împotriveşti pentru că metoda cu care a fost impusă compromite ideea. Nu ştiu ce părere ar avea Steinhardt de metodele actuale de implementare a religiei în minţile tinere dar vorba asta a lui se aplică perfect situaţiei de faţă.

Domnilor intelectuali, puteţi să fiţi de acord cu religia în genere, dar metoda particulară de implementare în minţile copiiilor nu vă repugnă? metoda asta silenţioasă cu care îşi elimină concurenţii nu vi se pare cel puţin suspectă? Dacă nu aţi fi trecut prin comunism asta s-ar numi naivitate. Dar aţi trecut… Poate că nimeni nu învaţă nimic din experienţa totalitarismului dacă nici intelectualii de elită nu sunt în stare să recunoască noile totalitarisme ce se nasc sub ochii lor. Atunci cei 45 de ani de comunism nu au fost nici măcar o lecţie, au fost doar un timp pierdut iremediabil, o pauză de respiraţie pentru România.