Un hacker virusând calculatoare, o gospodină gătind o supă de mazăre şi un savant studiind istoria lui Alexandru Macedon. Ce au ei în comun? Aerul pe care îl respiră, planeta pe care locuiesc şi cam atât. În rest ei trăiesc în lumi diferite, ochii lor percep realităţi total paralele, lumile lor nu se întâlnesc niciodată – pentru că ei trăiesc la niveluri de conştiinţă diferite.

Hackerul are conştiinţă de sine cam cât un crab. Închis în carapacea lui, ascus de lume, el atacă şi muşcă orice mişcă, orice poate fi rănit. Face rău gratuit, fără beneficii imediate, face rău pentru că poate. Şi pentru că fizic, nu e în stare să rănească. Laş, se ascunde în spatele unei identităţi false, şi de acolo loveşte orbeşte. De ce face rău? Pentru că poate. Etică, bine, ceilalţi? Nu există ceilalţi. Există doar el, singur pe pământ, singur cu visele lui de mărire şi atotputernicie, el şi dorinţa lui de a-i strivi pe toţi. Pentru el, puterea de a face rău altora e perfectă.

Gospodina care găteşte supa ei de mazăre e la un nivel ceva mai ridicat de conştiinţă, cam cât al unui căţeluş. Ea nu există singură pe lume, mai e şi familia ei- care trebuie hrănită non stop. A hrăni perfect, a face curăţenie perfect, a spăla, a face ordine. Familia ei e un ceva biologic; dorinţele familiei ei sunt numai de ordin material şi ele trebuie îndeplinite. În afara familiei nu mai există nimic. Egoismul biologic domină mintea ei. Ea nu percepe restul oamenilor ca pe nişte persoane cu conştiinţă tot aşa cum nu îşi poate percepe familia ca având o conştiinţă. Supa ei de mazăre e perfectă.

Savantul istoric e şi el la un alt nivel de conştiinţă, dar el nu poate fi comparat cu nici un animal. Oamenii există pentru el, îi percepe ca pe nişte conştiinţe dar cumva, a uitat de ei. Studiind relicve şi fragmente, oamenii morţi au devenit mai importanţi pentru el decât cei vii. Îşi imaginează cumva că rezultatele studiilor sale vor face pe cineva mai fericit – pe el cel puţin îl fac foarte fericit. Sandaua lui Alexandru cel Mare este perfectă pentru el.

Nici unul din cei trei nu este uman. A fi uman înseamnă a recunoaşte existenţa altor minţi, a altor conştiinţe. A putea spune “tu eşti, tu exişti, tu gândeşti”. Nici unul din cei trei nu poate face asta. primii doi pentru că sunt egoişti şi orbi, lipsiţi ei înşişi de conştiinţă; al treilea pentru că a avut prea multă conştiinţă şi şi-a cheltuit energia pe lucruri moarte.

În clipa în care recunoşti existenţa celuilalt, licărul conştiinţei în alţi ochi, în clipa aceea nu îi mai poţi face rău. Oamenii care pot face rău celorlalţi nu au nici ei conştiinţă, sunt nişte bieţi crabi prinşi în întunericul unei cochilii.