“A avea sau a nu avea valoare. A crea sau a nu crea. În primul caz, totul este justificat. Totul, fără excepţie. În cel de al doilea caz este vorba de Absurditatea deplină. Rămâne de ales sinuciderea cea mai estetică: căsătoria + 40 de ore sau revolverul.” Camus – Caiete
A emigra, emigrare, emigratus est
“Am să emigrez” – iată mantra pe care și-o spune aproape orice om din România când e confruntat cu ceva nasol. Funcționara de la ghișeu i-a închis geamul în nas și s-a dus să își bea cafeluța? Zugravul l-a furat și l-a lăsat cu casa neterminată? Părinții elevilor săi țipă la el că de ce nu dă note mai mari unor loaze? Pacienții îl înjură cu dispreț că e șpăgar în timp ce mâinile lor îi îndeasă plicul cu bacșișul în buzunar? “Am să emigrez de aici cât de curând, nu contează unde.” Și așa se mai poate supraviețui încă o zi
Apoi vine ziua în care asta nu mai e o mantra și chiar ai emigrat. Ai ajuns undeva unde lumea te tratează OK. Nimeni nu încearcă să te fure, nimeni nu îți râde în față, ești tratat ca un om. Dar tu nu te poți relaxa. Tu ai ceva de demonstrat. Și începi să te lupți ca să ajungi cât mai sus acolo. Inventezi ceva. Descoperi leacul pentru cancer. Devii celebru. Inima îți tresaltă când ajung să scrie despre tine în Librtatea, acolo între un scandal al unui fobalist și poze cu o fătucă dezbrăcată: “Un cercetător român de la o universitate americană a descoperit X.” Și apoi aștepți. Aștepți să te cheme înapoi în genunchi. Tu pentru asta ai luptat pe acolo. Respectul străinilor nu contează dacă la tine în țară a rămas ghimpele ăsta în urmă – acolo tu nu ești respectat.
Te sună câțiva amețiți de la ziarele din țară, vor interviuri cu tine. Poate le dai, poate nu le dai. Dar telefonul pe care îl așteptai tot nu vine. Președintele nu te sună. Rectorul universității nu te sună. Directorul spitalului din care ai plecat nu sună. Nici zugravul țepar. Un ministru hămăie plictisit pe la televizor că și-ar dori să se întoarcă în țară emigranții. Așa, nenumiți, toți emigranții, nu zice cine. Nimeni nu zice clar: “Vrem să se întoarcă Ion Ionescu, cercetătorul nostru genial. Pe el îl vrem!”
Și nici nu o să zică. Nu mai aștepta degeaba. Stai calm. Pe Eliade, Ionescu și Cioran nu i-a rugat nimeni în genunchi să se întoarcă vreodată. Și totuși românii s-au mândrit cu ei. O să se mândrească și cu tine deși tot ei te-au gonit. Să zicem că o să primești chiar o ofertă de lucru în România. Mai prost plătită dar oricum, cineva s-a gândit la tine. Cineva te vrea. Nu, nu ajunge! Tu vrei să vină birocrata nesimțită care te-a tratat ca pe un jeg și să își ceară scuze în public și să te cheme ea. Și zugravul țepar. Și colegul invidios care te-a săpat pe unde a putut. Stai calm, nu o să se întâmple niciodată. Li se rupe lor de tine. “Da,dar chiar și lor le-ar fi mai bine cu mine în țară, îi ajut indirect și pe ei..” gândești tu naiv.
Uită-te bine la funcționara care te-a enervat. E o tanti aproape de pensie, vopsită roșcat și machiată strident. Are puține principii în viață dar fixe. Unul din ele e că cafeaua nu merge fără țigară lângă ea. Un altul e că ea dacă nu își bea cafeluța, nu e om. Ea trebuie să se respecte. Uită-te atent în ochii ei blegi. De ce te-ar vrea ea înapoi în țară? Ca să îi lași corigent nepoțelul multiubit? Dar e nepoțelul ei, deci e cu aur poleit. Cum îndrăznești? Cine ești tu să nu admiți valoarea nepoțelului? Ca să îi interzici cafelele și bârfele în timpul programului? Dar ești un zbir și ea e o martiră. Cu oameni ca ea nu se poate raționa. Ea are dreptate din oficiu pentru că nu a auzit în viața ei ce e ăla un argument. Ea nu te vrea înapoi în țară, așa că nu mai aștepta în zadar scuzele ei.
In incheiere, o scurta istorisire:
O soție nu mai suportă modul în care este tratată de soțul ei și într-o zi pleacă de acasă. Se duce pentru câteva zile în altă parte pentru ca nenorocitul să observe cât de greu se trăiește fără ea și să o cheme plângând înapoi. “O să moară de foame, nemernicul, o să se înece în mizerie fără mine…” Zilele trec însă și nenorocitul nu o caută. Indignată, soția se duce înapoi acasă să vadă ce s-a întâmplat. Descoperă că a fost înlocuită de o a doua soție, mai urâtă, mai leneșă, mai guralivă și care și gătește mai prost. “Cum ai putut să mă înlocuiești cu asta? Nu vezi că e de mii de ori mai rău cu ea decât cu mine?” întreabă soția. “Da, dar ea era aici pe când tu erai departe” răspunde nemernicul de soț.
Dacă pleci, pleacă pentru tine, nu pentru regretele pe care speri să le lași în urma ta. Ei te-au și uitat deja. Uite, e deja mai bine fără tine. Un intransigent în minus înseamnă un grad de libertate în plus pentru colcăiala generală.
Excesul de moralină
“A! ce corupta sotietate!… Nu mai e moral, nu mai sunt printipuri, nu mai e nimic: enteresul si iar enteresul…”
Când auzi un mesaj de prea multe ori, de la un punct încolo nu îl mai percepi. Zgomot de fond.
De ani de zile televiziunea, ziarele, intelectualii publici ne bâzâie la cap cu un fel de discurs grețos vâscos și îmbibat de moralină. Ni se face morală. Ni se vorbește de rușine. “Nu le e rușine aleșilor să facă x, y, z? Dar vouă, cetățenilor, nu vă e rușine să faceți asta? Ah, tineretul ăsta, nu mai are rușine!”
De cele mai multe ori ăia care vorbesc de rușine la tv sunt niște țațe isterice sau niște mitocani inchizitoriali. Mai că nu își pun mâna în șold amețiți de înălțimea de la care s-au ridicat, acolo, de pe coteț, să ne spună nouă ce e moral și ce e nu. Dar nu asta e cea mai mare problemă. Discursul ăsta indignat nu rezolvă nimic, doar adâncește problema. Dacă de zeci de ani de bătut cu degetul în obraz și arătat disprețul pe față poporul ăsta tot nu a lăsat nasul în jos de rușine, poate că totuși nu asta e soluția salvatoare?
Se tot aduc transporturi noi de moralină, se tot injectează chestia asta în discursul public. Infractorii vorbesc de rușine, primarii de nesimțire, inchizitorii la tv se arată oripilați de ce fac ăilalți. Chiar și intelectualii o fac, cu la fel de puțin succes. Pleșu, Patapievici, Liiceanu, Cărtărescu, toți sunt îngroziți. Iar nesimțiților nici că le pasă. Bun, și? Ce e de făcut?
Păi dacă tot faci aceeași chestie de zeci, poate sute de ori, și aștepți rezultate diferite, asta e cam dovadă de prostie (de la Einstein citire). Deci opriți potopul de moralină acum. Știm că pe voi vă face să vă simțiți bine, dar nu ăsta e scopul. Pasul doi e să acționați. Răspundeți la nesimțire cu o nesimțire și mai mare. Făceți-i pe mitocani să înceapă să se simtă rău. Altă soluție nu e. Pentru că dacă o să tot stați pasivi pe margine și o să le bateți obrazul, ei vor trece fericiți mai departe și voi veți rămâne cu plăcutul sentiment de indignare sfântă. Aveți modestia să nu vă mai indignați atâta (auto-admirându-vă în același timp) și treceți la treabă.
Cu exemple concrete:
- vezi un nene cum aruncă pe jos o hârtie, un gunoi ceva? Urmăriți-l până la mașină (până acasă, până în tramvai) și turnați-i un coș întreg de gunoi pe mașină/pragul ușii. Nu e nevoie să vă vadă, nu e nevoie să îi explicați mărinimos de ce o faceți. O să înțeleagă el într-o zi. Dacă nu aveți timp de urmăriri îndelungate, lăsați-i un gunoi in buzunare/geantă/pe pantofi la înghesuială.
- o tanti vorbește tare la mobil în autobuz? Duceți-vă lângă ea, vă scoateți și voi mobilul și simulați o conversație fix în urechea ei. Țipați cât puteți de tare ca să nu se mai audă ea. Dacă se uită indignată la voi, zâmbiți. La fel cu muzica ascultată de unii pe telefon în mijloacele de transport public. Și voi aveți muzică pe telefon, nu?
- o funcționară publică e nesimțită cu voi? Țipați la ea. Scopul nu e să îi arătați ei că sunteți demni și nu vă lăsați călcați în picioare, ci să o faceți pea ea să se simtă prost. Dacă de fiecare dată când o funcționară e arogantă i se răspunde la fel, va căpăta cu timpul un reflex pavlovian să nici nu mai încerce să țipe. În țipetele voastre evitați moralina și indignarea pe cât e posibil. Țipați la ea că de ce e grasă, de ce se îmbracă așa de țipător – chestii din astea mici care îi irită pe toți oamenii chiar dacă au depășit de mult adolescența.
O voce din public îngrijorată ne întreabă: dar nu e ilegal? Ba da, dar ei nu pățesc nimic oricum. Când ați văzut ultima oară pe cineva amendat că a aruncat gunoiul în public? Puteți arunca și voi liniștiți gunoi peste gunoaiele umane.
Altă voce: dar nu e imoral? Ba da. Dar ce preferați? O societate în care toți sunt nesimțiți în afară de voi – deci voi vă simțiți superiori moral și nepătați, sau una în care îi tratați ca pe niște copii pe oamenii retardați moral și îi determinați pavlovian să nu mai facă prostii?
În încheiere, duceți-vă și vedeți un film iranian, se cheamă “A Separation“. Cred că de acolo am putea lua lecții de moralitate, dacă vrem neapărat. Nu vă luați după cronici, nu e un film despre “să emigrăm sau nu din Iran?” – asta e fix ultima problemă din film. Acolo sunt niște oameni care au o dilemă morală. Un tată nu vrea să își mintă fiica de 11 ani. Nu vrea să pară un mincinos în ochii ei și suferă și se dă cu capul de toți pereții ca să își păstreze respectul fetiței sale. Și când totuși trebuie să mintă și să o tragă și pe ea în cercul minciunii….. e o nebunie întreagă. Mergeți și vedeți acest film. Nu îmi imaginez cum s-ar putea filma așa ceva în România. E o problematică morală de pe altă planetă. La noi câți și-ar fi pus măcar problema asta?
La noi copiii nu sunt tratați ca ființe morale, ca agenți autonomi cu voință și respect. Poate de aia cresc așa, la voia întâmplării, și devin nesimțiți ca să avem noi motive să ne mai indignam arogant.
Sclavia iubitorilor de mere
Se dă întâi știrea asta:Your iPhone Was Built, In Part, By 13 Year-Olds Working 16 Hours A Day For 70 Cents An Hour Pe scurt, ni se spune că Apple folosește prin interpuși munca unor sclavi chinezuți și minori pentru a produce iphones si alte minunății după care tânjește tot Vestul.
Apoi luăm repede repede mașina timpului și investigăm sclavia, ca să ne lămurim. Mergem întâi în Roma Antică și îi întrebăm pe patricieni de ce folosesc sclavi. Ăia se uită uimiți la noi și ne zic de la obraz că sclavii nu sunt oameni, deci poți face tot ce vrei cu ei.
- Bine, dar unii sunt prizonieri de război! Și voi luptați, deci și voi puteți fi luați prizonieri și ajunge sclavi. Voi nu sunteți oameni?
- Eh, daca s-au lăsat prinși, așa merită. Asta te motivează să lupți mai bine.
Repede luăm mașina timpului în America și îi întrebăm de sclavie.”Ei, dar sunt doar negri. Negrii nu sunt oameni…”
Ne-am lămurit. Zburăm în Țările Române și întrebăm boierii despre robii țigani. “Ei, dar sunt doar țigani, nu sunt oameni… Și apoi Mihai Viteazul i-a legat de pământ și nimic din ce făcea el nu poate fi greșit. Peste 200 de ani poate îl canonizați și pe el cum ați făcut cu Ștefan, omul merită. Foarte tare afacerea asta cu legatul de pământ. Aveai pe terenul tău o șatră de țigani în trecere, deveneau ai tăi, ca niște căprioare. Deștept, Mihai ăsta, bravo lui!”
Hai înapoi cu mașina timpului și să culegem un iubitor de Apple de pe stradă și să îi luăm un interviu.
“- Am înțeles de la înaintașii glorioși că prizonierii de război, negrii și țiganii nu sunt oameni. Dvs, stimate iubitor de Apple, credeți că chinezii sunt oameni?
- Ei, da, sigur… Noi suntem civilizați!
- Dar știți că telefonul dvs e fabricat de sclavi în China? Oameni plătiți mizerabil, epuizați fizic și unii sunt chiar copii?
- Ei, nu știam. Ce chestie!
- Acum știți.
- Așa, și?
- Păi o să mai cumpărați de la Apple ceva?
- Ei… păi da. Sunt cei mai buni.
- Chiar dacă folosesc sclavi?
- Păi nu ei, ei doar subcontractează pe ăia care îi folosesc… Nu e vina lor, știți?
- Păi dacă din profitul uriaș scos din aparatele astea ar aloca mai mult pentru salarii și ar păstra mai puțin pentru ei înșiși…
- Ei, știu ei ce fac…Și oricum, probabil că și ceilalți folosesc sclavi dar nu s-a aflat până acum. A căzut măgăreața pe Apple și toți îi atacați!
- Deci între un producător care sigur folosește sclavi și unul care e posibil doar să folosească, îl alegi pe primul?
- Ei… dacă Apple produce cele mai performante chestii… Nu o sa umblu cu ciurucuri, nu?
- Dar dacă tu ți-ai scădea standardele și ai accepta să umbli cu ceea ce tu numești ciurucuri, niște copii ar scăpa de sclavie. Niște oameni ar fi tratați mai corect. Nu crezi că merită sacrificiul ăsta?
- Ei, dar nu o să afecteze Apple că nu mai cumpăr eu… În schimb eu chiar o să sufăr pentru că nimic nu e mai bun decât Apple, crede-mă, am testat. Și sunt mai special dacă folosesc Apple. E o parte din identitatea mea, mă simt mai nonconformist așa.
- OK, dar am o singură rugăminte la tine: printează și poartă mesajul ăsta pe tricoul tău sau pe gentuța ta chic cu logo Apple:
Nu voi permite nici o clipă ca vreo lege morală să îmi afecteze confortul. Abia după ce o să am asigurat tot confortul necesar o să încep mă comport moral.
Semnat – Omul modern.
Așa, mulțumesc, vă stă foarte bine așa.”
Acum gata, hai înapoi în mașina timpului că ăia din trecut parcă nu erau atât de ipocriți.
Ensign, engage!
sursa imaginii: [ aici]
Spectators
Some of them are dead, some are just old and miserable but then they were young and happy, one moment in time captured on film, their youth brought bare to our faces so that we will never forget.
Inside a theater, happy and comfy and protected, while outside communism was roaming the streets like a rabid dog.



